Mmm..ți-aș spune ceva! Să-ţi spun ceva ori să-mi abţin confidența? Adică mă asculţi??..Sau ai chef să mă treci pe lângă urechi asurzite? ?
Că dacă azi eşti surd şi mut şi orb, mai bine vorbesc mâine cu tine, când îţi revii un pic ca să putem conversa, zic!
..căci cu monolog așaa..devin destul de seacă în tonalitate și mai greuț de urmărit! ?
Mă gândeam cât este de esenţial să nu ne înverşunăm noi în niciun fel de relaţie pe care-o desfăşurăm cu oamenii, în general.
Că-i ea de cuplu ori de prietenie..nu-i relevant acum tipul relaţiei care brusc ne poate deranja cumplit de tare doar pentru că ne există!
Mi se pare un pic anopoda să cataloghezi şi să hotărăşti la un moment dat, cum că trebuie neapărat conflict într-un loc, că nu mai ai chef să înţelegi nimic de astăzi înainte, pentru că nu mai vrei tu să asculți nimic şiii..punct!
Ideea e că dacă proiectezi conflict în capul tău, va şi urma conflict de-atunci încolo..greu de oprit după aceea, pentru că se va forma un lanţ conflictual întreg al slăbiciunilor, de la gând până la dialog și până la acţiune.
Până la declaraţie de război într-un final!?
Dar cui îi plac irascibilităţile astea?
Sunt atââta de prea obositoare şi de stresante, îţi consumă naibii toată energia!!..te și încarcă cu ditamai starea negativă pentru o perioada lungă!
Şi când te gândeşti ce simplu ar fi fost ca doar să hotărăşti tu pentru tine înte-o zi, că vrei să fii un bun ascultător, care măcar să îşi dorească să priceapă pân’ la capăt ce vrea să spună celălalt ori ce-și doreşte în plus de la tine pentru a fi mai bucuros un pic!
Azi ne reprezintă fericit un zâmbet despre alţii, iar mâine, uite cum tot aşa de simplu și dintr-o dată, nu ne mai regăsim noi bucuria-n gând despre aceiaşi alţii ai noștri de ieri!..dar nici dacă ne-ar tuna furtuna Lumii Zâmbite, Taifunul Zâmbetelor de ne-ar picura el vijelios în picături vesele până la inimă atingându-ne şi înapoi..!..dar nici măcar atunci nu mai suntem capabili să simţim într-o zi fericire de-asta comună amândurora, existentă alalteieri pe printre noi!
Dar de ce să fim atât de negativisti până şi-n gând? Şi să ne stricăm fără motiv relaţii frumoase deodată, dintr-un senin destul de circumstanțial? Şi doar pentru că nu ne-a plăcut o situaţie, interpretând un moment mai agasat, drept o ofensă personală, fără ca măcar să aibă legătură cu noi în fapt mai câteodată?
Mă gândesc că-i mult mai benefic să acceptăm oamenii așa cum sunt ei şi să-i iubim dacă așa alegem, pe aceia care ne plac nouă, însă cu toate cele ce le aparțin! Nu doar pe părți!
Să învăţăm să-i cunoaştem în reacţii, să-i înţelegem şi când desfăşoară scene probabil destul de antipatice time to time, să-i ascultăm şi când ne ceartă, să-i îmbrăţişăm şi atunci când am considera că nu merită îmbrăţişare..și etc şamd.
Păi mi se pare firesc să nu te-aştepţi să cunoşti mereu şi întotdeauna oameni care să-ţi fie numa’ pe plac și în asentiment! Care să adore orice vei spune, care să nu contrazică, care să nu greşească vreodată-n viaţa lor, care să nu-ţi atragă atenţia atunci când îţi observă erorile.
Căci de aici se nasc conflictele, nu? De la sensuri definite diferit, percepute diferit, comunicate mai apoi tot diferit de cum am comunica probabil noi.
Primite însă în replică de către amândoi în mod flagrant de asemănător: încrâncenat, deloc binevoitor, revoltător și arţăgos.
Păi de ce să comporți tu astfel?
De ce nu calm şi paşnic şi deschis şi gândit pozitiv?
Orice comportament are la bază un..ceva acolo pozitiv.
Caută-l! Găseşte-l! Înţelege-l! Acceptă-l! Discută-l!
..chiar şi în controversă dacă nu eşti în asentiment întotdeauna!
Şi controversa poate fi pozitivă dacă nu-i dai tu vreo conotație răutăcioasă şi o analogie de gând stresant, înecăcios, războinic. Răuvoitor!
..așa mai făceam şi eu cândva.
Duceam câte o analogie destoinică şi fooarte intuitivă, ?construind o poveste în capul meu atâât de lungă şi de paranoică uneori, de aproape că o simţeam trăind în realitate pe lângă mine şi prin relaţiile mele toate existente la ora aceea care mă nemulţumiseră tot doar pe mine în..gând!
Doar că gândul eu îl proiectam!
Şi supărarea de asemenea!
Interpretarea tot a mea era, firește!
Măi, dar de multe ori greşim!
Şi mai înţelegem şi cum nu trebuie, nu?? neatenţi fiind mai uneori!
Şi-atunci pooc! Conflict! Naștem încrâncenare!
Păi asta zic c-ar fi drăguț să controlăm!
Gestionarea emoţiilor negative..!
Care duc grăbit spre gând negativ, spre trăire negativă, vibe..stare frecventă, negativ toate resimţite!
Ce zici, ameliorăm încrâncenarea? Ce spui? Hotărâm noi pentru noi să direcționăm
gândul spre primăveri însorite, dacă-l simțim erijat spre iarnă viscolită, mocirlită..noroioasă? Alunecoasă??
Uităm revolta? Schimbăm voit anotimpul gândului?
Ne readucem pacea în priviri? Şi liniştea sufletească?
Haiii..! 1..2..3..start!