Știi măcar cum te iubesc eu nevorbit?
Dar știi..cât de mult te iubesc eu?
În șoaptă sau pe vârfuri doar, dansând.
Mimez pași de Bolero când te gândesc pe tine.
Dar știi tu, câtă putere are dragostea mea? Mmm?? Știi?
Răzbate în întuneric. Se reflectă în întuneric ea cumva.
Devine vizibilă astfel; însă doar pentru cei ce-mi prind privirea.
Știi cum reușește iubirea asta a mea tăcută, să fie impresionantă prin lipsă de cuvinte, spuse totuși?? Ai idee măcar, ce îi dă ei fortă atât de mare??! Știi un pic măcar, cum de se face auzită ea și cum de răzbate prin zgomotul puternic în care te tot învârți?
Cum de o șoaptă se face auzită în lumea asta atât de aglomerată, controversată și tot mereu nesigură și neajunsă afectiv??!
…observi tu, cum te ajunge soarele meu mereu și tot mereu, chiar și pe timp de furtună, observi cum permanent te tot ajunge el?
Știi de unde am eu, repet, atâta putere? Știi?
Păi..de ce stai, măi, pe ganduri cu răspunsul? Este atââât de simplu!!!
Nu-i ghicitoare grea aceasta și n-am nici vreun substrat inteligent pe-acolo preparat și foarte ascuns.
Păi…măi, „te iubesc”-ul meu abia șoptit, ți-aude glasul gândului.
Care-mi spune mereu dar și tot timpul:
„Ba nu. EU te iubesc mai mult decât îmi șoptești tu…!”