Oare bucuria poate îmbătrâni??..în nu ştiu ce context cu nu ştiu ce prieten fiind mi-au curs cuvintele firesc..”parcă simt astăzi că până şi bucuria mi-a cam îmbătrânit!”
Trecând cu gândul încă o dată peste ce-am spus, mi-a plăcut expresia în sine foarte tare.
„..e o inepţie de fapt, dar, da..sună mişto!”
..pentru că bucuria reprezintă clipă, hohot, copleșeală de stare de bine.. de moment însă, repet!
Nu-i ca şi fericirea, știi, nu? Nu-i liniară în feeling, nici împlinire personală, nu-i țel, nu-i scop.
Nu depinde de tine, nu-i intrinsecă. E un desfăț al simțurilor, e dopamină pură bucuria, nicidecum serotonină.
Sentimentul e statornic, creşte în timp, devine profund, il dezvolți conștiincios la modul conștient, îl hotărăști.
Bucuria în schimb, starea de bucurie, vine şi-apoi pleacă. Nu încolţeşte din sămânţă mugur și din mugur floare.
Păi nu! E fluture, nu..papagal..!!
Zic papagal pentru că tocmai ce şi-a cumpărat o prietenă unul vorbitor și mi-a rămas în cap; dar chiar am întrebat-o zilele trecute cam cât trăieşte el și mi-a răspuns că vreo cincizeci de ani.
„Wtf! Mă-ngroapă ăsta mic al tău!!” am replicat uimită.
Recapitulând, mi-a plăcut o expresie personală, apoi mi s-a părut o inepţie în (ne)înţeles raţional deși suna drăguț, după care am povestit un pic din stare versus sentiment şi-am realizat într-un final că azi am avut în fapt o contopire de liniar statornic- sentiment de fericire- cu stare de moment vesel, amuzant, bucuria.
Chiar și oamenii conștienți însă de faptul că sunt împliniți, în flux continuu de fericire, ajung să intre în rutina nefericirii câteodată. Li se-ntâmplă atunci o fericire cu migrene – așa imi place mie s-o numesc considerând-o vremelnică – când ori își uită sau își plictisesc scopul, ori amână un pic să se-ntrebe-n sine ce cred/simt/și-ar dori în viitor să realizeze în plan personal, când nu-și mai urmăresc țelul ori vocația, când nu mai știu dacă au chef să mai iubească ori își neagă totalmente sentimentele de dragoste și..tot așa mai departe. Are migrene dese fericirea câteodată, din cauza unui an extrem de ploios spre exemplu, când simți nevoia de relaxare și atât, când cerșești benevol starea de melancolie ori de plictiseală. Ori de goliciune interioară.?
Când păţesc unii oameni treaba asta, ei bine! atunci, observă bucuria dansată vizibil bucuros, de copilandri de până-n 25 ani, într-o seară, pe străzile din Centru Vechi, spre exemplu, ori prin vreun alt club plin de oameni foarte veseli vizual, cu vârstă adolescentină.
..și atunci, probabil ca și mine astăzi trăind aceeași stare de blazare probabil, ar fi gândit așijderea:”măi, dar parcă mi-a îmbătrânit până și bucuria! Ce bine-ar fi să-mi vină fericită înapoi!”
Doar că dopamina nu inseamnă fericire.
Ni se-ntâmplă des, repet, să confundăm bucuria cu fericirea. Dopamina cu serotonina, doi hormoni atât de diferiți, de altfel. Fericirea este intrinsecă, nicidecum extrinsecă. Fericirea și sentimentul de împlinire le citești în zâmbetul din coada ochiului. Bucuria este în schimb extrem de zgomotoasă: râde pentru un moment în hohot răsunător și ne atrage astfel atenția. Dar doar pentru o clipă, nicidecum pentru o viață.