AWARDS:

AdinaBanea.ro este o sursă vibrantă de inspirație și informație, unde explorez diverse subiecte cotidiene. Cu o abordare personală și autentică, scriu despre experiențele și observațiile mele din viața de zi cu zi, acoperind teme precum lifestyle, sănătate, relații, modă și dezvoltare personală. 

Categorii

Ce-i aia „fericire”, mami??

Ştiţi obsesia aia a mea cu fericirea.

” Ce înseamnă „fericire”? Dar ce gust are fericirea pentru tine? Cum percepi tu starea de fericire??” ..şi uite aşa mai departe pe toată lumea întreb, toată lumea are câte-un răspuns altfel.
Aseară, când să-l culc pe fi’miu, vorbeam una alta ca de obicei și-mi spunea că a avut un vis cu o noapte în urmă, frumos visul lui de altfel, dar nu-l spun aici, căci nu i-am cerut voie şi s-a culcat acum deja şi nu mai am cum să-i cer acordul. 

După povestire despre vis ce nu vi-l povestesc, încheie ăsta mic, astfel:
„- Am visat atât de frumos, încât m-am trezit extrem de fericit!! „

„- Pe bune? Și zici că te-ai trezit fericit?? Ia zi şi mie atunci, de curiozitate, ce-nseamnă „fericire” pentru tine??..”
„- Adică?!?” mă-ntreabă el înapoi.
„- Cum îmi explici tu, în cuvintele tale, ce înțelegi tu prin „a fi fericit”??.
„-Aaa..că nu pricepeam ce vrei de la mine..înseamnă să zâmbesc în realitate, dar şi în gând, când mă gândesc la ceva ce-mi place. Şi dacă-mi place, înseamnă că lucrul ăla mă face fericit.”
„- Aha..dar cum vezi în același timp dacă alţii, prieteni, amici etc sunt fericiţi la rândul lor?” zic eu.
„- Păi îi văd că zâmbesc iar atunci înseamnă că-s fericiţi şi ei…. Simplu, nu?”
„- Nu-i chiar atât de simplu..că doar nu le intri în gând să vezi că zâmbesc şi acolo..” adaug cârcotaş.
„-….da..nu intru!!! Poate că ei sunt doar bucuroşi, nu? aşa ar fi trebuit să mă gândesc!”

Ce simplu şi uşor merg copiii până la capăt cu raţionamentele, nu vi se pare??? c-aici voiam să ajung.

De obicei, mă enervează şi nici măcar nu citesc expuneri din acestea, dialog mamă-copil, căci ori se-ntâmplă de te dai mare cu inteligenţa în exces a copilului tău..ceea ce nu-i chiar anormal, fie vorba între noi..hahah..sau dai tu un exemplu închipuind situație, investindu-te de la sine putere în funcție de psiholog wannabe, sau…tot aşa mai departe.

Simt nevoia de scuză, căci dacă aş citi ceva de genul, deşi n-aş avea poate răbdare..recunosc:)) la modul acesta aș gândi că s-au petrecut lucrurile, probabil. Ce-am povestit chiar e real, fără să-mi dau cuvântul de onoare, chiar astfel s-au petrecut lucrurile aseară, și mi s-a părut elocvent şi de luat în seamă răspunsul lui Radu, nu pentru că-i fi’miu, ci pentru că a avut cea mai simplă definiţie a fericirii, dintre toţi cei pe care i-am întrebat;

Dar întrebaţi-vă pe acasă copiii, care aveţi, şi să vedeţi ce răspunsuri la obiect, concrete, simple şi reale veţi primi.

Căci de aia îmi mai plac mie copiii, printre altele: că nu se dau interesanţi în vreun fel..chiar sunt!?