Mă tot gândeam că-s norocoasă eu. Şi cam stăteam cu frică-n san că nu cumva vreodată, să-mi pierd norocul asta brusc. Târziu însă, am realizat cumva că n-am cum să-mi pierd nimic pe nicăieri nicicând. Dar niciodată. Căci că mi-am trasat un drum pe care mi l-am iubit apoi..l-am aranjat frumos. E drumul meu în viaţă. Drept şi real şi luminos. Tot merg firesc pe el şi nu mă rătăcesc deloc. Eee..mai am momente când mai fac o pauză să beau nişte apă, când obosesc să-l construiesc. Atunci întind un cort şi dorm. Eu singură cu gândurile mele triste. Pe acestea nu le mai spun ca înainte, căci sunt trăirile mele doar..mi-am dat seama!! date de îndoieli sau temeri..întrebări.. şi de astea. Ca orice om, mai am şi eu nedumeriri câteodată.
…şi de aceea îmi trebuie permanent să am un cort al meu, un cort care mă lasă să mă dezmorţesc în linişte.
E singurul lucru pe care nu-l împart cu soţul meu.
E cortul meu de gânduri, doar al meu.
Și nu că ar fi secret, doar că-i cam trist şi plângăcios.