Pentru a dezvolta o relație de dragoste pe termen lung, nu este nevoie numai de atracție fizică, cum s-ar crede, ci și de admirația față de persoana pe care o găsim în corpul care ne atrage.
Obiectivul cuplului este, sau ar trebui să fie, dragostea reciprocă, ea inlocuiește pasiunea care se „tocește”cu timpul.
Cuplul constituie un plan de viață, care ne permite să ne satisfacem numeroase nevoi: nevoia de a iubi, de a fi iubit, comunicarea, căldura umana, susținerea și stabilitatea emoțională, sentimentul de apartenență, sexualitatea și complicitatea în experiențe de viață.
„El a trezit-o cu un sărut, iar ea l-a găsit de a dreptul fermecător; s-au căsătorit, au avut 2 copii și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”
Dacă această poveste ar fi corespuns mereu cu realitatea, cronica mea nu și-ar mai fi avut sensul. Și asta pentru că, realitatea cuplului este mult mai complexă de fapt, decât ni se spune prin legende care povestesc fericirea și longevitatea cuplului in genere.
Astfel se face că, după luna de miere-faza pasională a cuplului, care durează maxim 2-3 ani, vine un moment în care femeia, ființă relațională prin excelență, intră în conflict cu soțul ei, a cărui prioritate este mai mult acțiunea.
Contrar poveștilor cu zâne și a filmelor de la Hollywood, cuplul nu reprezintă 100% garanția fericirii sine qua non, ci mai degrabă un creuzet pentru numeroase conflicte și momente critice. Numai cei care/cele care vor ști să profite de momentele de dezvoltare personală, vor putea supraviețui ca și cuplu de durată lungă și vor putea aspira la fericire. Ceilalți, se vor resemna să lupte la infinit, sau vor trece de la un partener la altul, repetând mereu și mereu, același scenariu: seducere-pasiune-confruntare-despărțire. Aceștia sunt cei din jurul tău pe care-i auzi spunând des :
„- N-am noroc, nu pot fi fericit în viața asta, nu intâlnesc pe nimeni care să mă-nteleagă, sa mă completeze până la capăt”.
Un cuplu ar trebui să se căsătorească în acea perioadă a relației când iubirea nu se mai bazează doar și numai pe pasiune, ci pe o cunoaștere veritabilă și acceptare a celuilalt așa cum este, cu resursele, sensibilitățile și slăbiciunile sale. Cu zestrea lor genetică.
Pentru ca doi oameni să fie fericiți și să se iubească o viață, ar trebui să aibă puncte de plecare comune. Să aibă un statut social și material apropiat, același nivel de cultură; vârsta apropiată reprezintă, de asemenea, un criteriu important!
Viața în doi este orice altceva, dar nu un fluviu lung și liniștit, însă cuplul constituie, în ciuda momentelor dificile (care cu timpul, cu multă ințelegere, iubire…prietenie, devin din ce în ce mai puține) cea mai bună strategie de viață și de fericire.
Într-o concluzie de oameni mondeni, am realizat însă că nu există definiție de cuplu împlinit vreodată.
„Notebook” este un film vechi.
Existau iubiri veșnice în trecut, deși chiar și atunci erau rare.
În 2015, există tot ceea în anii ’90 nici nu visai prin filme.
Și daca următoarea întrebare ar fi fost:
„-Dar cum așa???”
Răspunsul este simplu:
„-Lumea bărbaților cu bani, mondenii de București, pe care am apucat să-i cunoaștem, nu știu deloc ce înseamnă „a fi liniștit în cuplu.” Căci ei nu au cuplu. Au „parada cuplului”, ce devine virală și influențează din păcate și bărbatul obișnuit ce până ieri avea alte categorisiri de fericire.
Nu spun despre fericire nimic, în acest caz. Căci n-am văzut-o.