Trăim într-o lume în care dragostea nu mai are valoare, unde ajungem să credem că iubirea pe care o trăim este toată iubirea pe care-o și merităm.
Începem să acceptăm definiţia dragostei ca fiind una măruntă şi insignifiantă, considerând că ar trebui să fim recunoscători pentru puţinul pe care-l primim, deşi de multe ori nu este îndeajuns adaptat nevoilor noastre.
Ne dorim să fim noi mereu cei avantajaţi într-o relaţie.
..astfel se face că nu iubim de multe ori cu inima deschisă din teamă probabil că nu am putea primi înapoi siguranţa și certitudinea unei iubiri similare.
Şi ce facem tot noi după aceea?
Ne plângem că definiţia iubirii este cu totul eronată, iluzorie, o poveste inventată de bunici.
Practic noi blamăm ori nu recunoaştem existenţa celui mai inocent şi pur sentiment din lume, îl împingem cât mai departe, după care tot noi învinovăţim dragostea pentru lipsa curajului nostru de a o lăsa să ne iubească şi de a o iubi cum trebuie la rândul nostru.
Ne angajăm în relaţii ce nu se bazează pe iubire care leagă şi atrage, ci care se bazează mai degrabă pe zone de siguranţă împlinite, bifăm avantajul şi confortul.
Nu mai căutăm de fapt relaţii de dragoste, ci căutăm relaţii de confort.
De ce? Simplu! Pentru că oamenii din generaţia noastră preferă şi optează pentru calea uşoară.
Nu suntem mereu în căutare de comenzi rapide?
Ce este relaţia de convenienţă?
Este o relaţie în care te laşi implicat pentru că-ţi oferă pătura de siguranţă- emoţională, financiară şi fizică.
..ajungem astfel să ne distrugem voluntar şansele confruntării cu dragostea în forma sa autentică.
Relaţia de convenienţă este relaţia de care nu ne pasă în sine cu adevărat, este relaţia care ne conferă o imagine pentru societate, un statut, în plus, confortul de care povesteam mai sus.
Nu împlinire sufletească și nicidecum fericire.
Ne aşezăm firesc într-o relaţie în care iubirea devine o alegere, o opţiune, unde iubirea are un motiv, în loc să stăm firesc într-o relaţie în care iubirea nu are nici noimă.
Dar asta este relaţia firească de cuplu a zilelor noastre, nu-i aşa? Trebuie să fim deci în acord. Trebuie să fim ‘in’!
Uităm că dragostea nu are niciodată un motiv.
Dacă te gândeşti la motivele pentru care care-ţi iubeşti partenerul, înseamnă că de fapt nu îl iubeşti.
Inseamnă că te afli într-o relaţie greşită.
Iubim pentru că iubim şi punct.
Dragostea nu vine cu avertisment, ea nu te caută printre prieteni.
Ea nu vine cu rimă, ori cu motiv. Nu are noimă.
Doar se întâmplă.
Nu este ceva ce se poate cuantifica, calcula ori controla.
Preferăm însă să trăim în negare, alegem să rămânem orbi.
..trăind apoi supăraţi pe viaţă, supăraţi pe noi, mulţumind societatea pe de altă parte cu imaginea pe care şi-o doreşte.
Trăim vieţile altora, în loc să trăim bucuroşi singura noastră viaţă.
Alegem avantajul şi nu impulsul.
Căutăm motiv pentru a fi fericiţi, nu lăsăm fericirea să ne intervină.
Alegem convenienţă şi comoditate, nicidecum iubire.
Auzi, dar nu crezi că e timpul să trăieşti şi să iubeşti autentic?
Nu vrei să ştii iubirea? Să fii fericit?