Gânduri despre nefericire
Ce-i tristeţea? V-aţi gândit careva vreodată?
Mă gândeam acum..câte teorii, câte definiţii..câtă dorinţa avem în a desluşi una alta despre secretul fericirii.
Despre nefericire însă nu vorbim. Ocolim subiectul constant, evităm s-o pronunţăm, nu avem chef să-i definim starea în vreun fel şi nici să-i cunoaştem gustul cu exactitate.
Nu tindem s-o trăim, cum e şi firesc, zic!
Dar ştiaţi, printre altele, că există şi oameni dependenţi de nefericire? Care doar fiind nefericiţi pot fi cu adevărat fericiţi?
Nefericirea este o deprindere din copilărie.
Este o stare pe care dacă am simţit-o des, ne devine familiară, astfel o și percepem eronat mai apoi, copii fiind, definind-o ca stare de fericire și la maturitate.
Oamenii mici, crescuţi într-un mediu unde se pune accent pe perfecţionism, spre exemplu, din cauza aşteptărilor prea mari ale părinţilor, ajung adulţii nefericiţi.
Autosabotajul, dorinţa de control, obişnuinţa, anxietatea..toate acestea sunt componente ale celui dependent de nefericire pentru a fi fericit.
Cine s-ar fi putut gândi vreodată că şi nefericirea îşi are importanța ei, sau că ea poate să aibă rol esenţial pentru unii oameni în definirea fericirii personale?
Aș fi fost de părere că nefericirea nu-şi are loc într-o definiţie despre fericire, nicidecum că ar fi câteodată componentă sine qua non a acesteia.
Revenind la început de idee de astăzi, pentru mine nefericirea înseamnă blazare, resemnare, dezamăgire, tristeţe cotidiană.
Mi-e teamă de nefericire ca de o boală incurabilă.
Mă gândesc că odată ce-ţi pătrunde în viaţă, greu reuşeşti apoi să scapi de ea.
Astăzi sunt un pic cam statică în zâmbet.
Așa am fost și ieri.
Simt cumva o adiere melancolică ce tot încearcă să mă îmbrăţişeze, cum se tot învârte prin jurul meu, cum încearcă să-mi pătrundă în gânduri şi în suflet.
Mă tot adulmecă de ceva zile. Încearcă să mă bulverseze şi să-mi încolţească îndoieli ce nu-şi au rostul.
Ştii cum cred eu că începi să identifici nefericirea, ca stare a ta permanentă?
Când trec săptămâni, trec luni şi te trezeşti doar plânsă, fără chef de viaţă, fără motiv de zâmbet ori de bucurie.
Atunci când realizezi toate astea, te cuprinde un pic de teamă şi tot atunci începi și să te observi atent.
Te-ntrebi când te-ai simţit bine ultima oară.
Nu-ţi aminteşti însă nici măcar sentimentul unei zile împlinite.
Alergi spre telefon şi cauţi, cu un aer aproape iritat, poze cu tine din ultimele săptămâni.
Nu găseşti niciuna veselă, care să-ţi risipească gândul despre nefericirea ce pare că te-a năpădit de ceva vreme.
Mda.
Tristă constatare despre tine, nu-i aşa?
Apoi te-ntrebi de ce-uri: „de ce sunt tristă? De ce toate astea şi de când?”..
Păi de când ai uitat de tine. Fix de atunci.
Din nefericire, se-ntâmplă să intrăm într-un iureş de activităţi obositoare, casnice, foarte obligatorii ce ne devin obişnuinţe zilnice.
Ne ocupăm astfel tot timpul, executând una alta automat ca şi cum am fi programaţi, fără nicio plăcere, ci doar setaţi să ne tot muncim pentru ceilalţi, pentru a câştiga bani, pentru copii, pentru..restul.
Şi ne uităm astfel pe noi pe drum, uităm să ne mai facem câte o bucurie măruntă, ce ne aduce o clipă ori două de relaxare sau de bucurie personală de moment.
Şi uite aşa fără a ne gândi măcar, dăm voie depresiei să ne cuprindă.
Ea se cronicizează, şi ne transformă în om nefericit.
Care s-a uitat pe sine, care s-a lăsat copleşit de obligaţii şi responsabilităţi fără a se mai îngriji în acelaşi timp pe el însuşi câte un pic.
Te ştiai fericit, ai atins pragul fericirii şi ai crezut că ea îţi va rămâne acolo îngheţată în timp.
N-ai realizat că fericirea trebuie îngrijită şi crescută şi râsă şi povestită şi trăită permanent.
Că trebuie ajustată în timp şi adaptată prezentului pentru a trăi în tine.
Căci altfel se pierde pe drum.
Fiecare zi e importantă pentru noi.
Consumăm din timp propriu, cu fiecare zi ce trece, și nu din timpul celorlaţi ce ne tot preocupă şi pe care ne dorim să-i ştim
împliniţi şi fericiţi.
De-aceea zic şi tot repet: este esenţial să ne trăim pe noi, să facem măcar un lucru pentru noi cotidian, care să ne aducă zâmbet şi împlinire şi bucurie.
Altfel ne vom trezi într-o zi supăraţi pe noi, conştientizând melancolia ce ne tot cuprinde, obsedându-ne curiozităţi despre ce înseamnă a fi depresiv, cum se manifestă depresia..ori cum se tratează ea.
Zi cu soare va doresc!! Cu gânduri pozitive!