Ascultam astazi povestea de viata a unei prietene.
Auzim des despre oameni care divorteaza, despre copiii acestora ce raman marcati de trauma despartirii parintilor.
Dar suna banal, nu-i asa? Intr-adevar suna astfel, pentru ca ne-a intrat in obisnuinta sa credem ca totul se rezolva si ca o rana adanca se cicatrizeaza in timp fara consecinte multiple asupra psihicului labil, al unui adult in formare.
Mi-am dat seama astazi de ceva foarte interesant, de aceea m-am si apucat acum, obosita franta fiind, sa scriu gandurile astea doar pentru a nu-mi uita ideile.
Revenind la discutia cu prietena mea, ascultand-o atent si empatizand cu suferintele copilariei ei, am realizat ca de fapt trauma puternica asupra copilului se produce in timpul casatoriei acestora si nu a divortului.
Hai sa va povestesc in mare…
„Cand stateam cu ai mei, asteptam cu teama ora 12 noaptea, pentru ca de obicei, aproximativ, aceasta era ora in care incepeau certurile dintre mama si tata. Certuri ce sfarseau cu tata care o batea pe mama. Rau. Mi-era teama in fiecare zi de acest moment. ”
Mai apoi, in decurs de 25 minute mi-a povestit cat de fericita a fost, dupa divortul parintilor, cand vacanta de vara si-o petrecea doar acasa la tatal ei.
Cum impodobeau bradul de Craciun, cum simtea astfel spiritul Mosului ce ii indeplinea fiecare dorinta din scrisoarea pe care o ticluia impreuna cu unul dintre parinti.
Cum se intorcea apoi dupa vacanta de 3 luni cu drag si dor la mama, care tot asa, ii facea viata frumoasa in fiecare zi.
Cum se bucura deci, intr-un fel, ca parintii au cazut de comun acord sa desfaca o promisiune, un juramant ferm de iubire eterna, luand o decizie favorabila tuturor.
Pastele si Craciunul, vacanta de vara cu tata, restul anului cu mama.
Veseli si linistiti si pasnici ambii, unul fara celalalt.
Deci ce am inteles eu din experienta ei?
Ca traumele se produc din incompatibiltati ce trebuie rezolvate. Nu duse pan la 80 de ani cu speranta de mai bine. Trebuie rupt certificatul de casatorie si aruncat la gunoi, daca el aduce cu sine razboi vesnic intre 2 oameni ce credeau ca se vor iubi etern.
Trebuie sa ai curaj, cum a avut mama ei, sa pleci in lume si s-o iei de la capat daca nu merge.
Trebuie sa nu-ti fie frica de raul divortului, trebuie sa-ti fie si mai teama de continuarea serialului unde tu esti protagonistul victima.
Tu si copilul tau.
De apreciat mamele ce au curaj sa plece, mai mult decat acelea ce stau in continuare din lasitate, de frica unui inceput care mereu se dovedeste ca este mai bun decat prezentul pe care-l taraie, dand vina pe copilul ce ar trai traume in urma desfacerii unui act care aduce de altfel, numai certuri ce marcheaza cu adevarat viitorului pruncului sau.
Il transforma astfel si pe el in victima in loc sa-l ajute sa se formeze ca un luptator.