Ce-mi plac dimineţile cu soare de vară!!
Îmi aduc aminte cumva de copilărie..ţin minte că mă culcam când eram mică doar ca să mă trezesc cât mai repede.
Îmi trecea ziua copilă fiind, cum trec astăzi minutele de repede.
Acum îmi trece ziua câteodată precum îmi trece anul de încet.
Când eram mică, aşteptam cu nerăbdare să fiu mare, adult responsabil ce-şi ia singur decizii pentru el.
Acum vreau să mă mai simt un pic copil, să nu-mi hotărăsc deloc eu nimic foarte important.
Să nu ştiu decât să alerg veselă ziua de azi, să culc apoi noaptea de azi, liniştită fără gânduri de situaţii ce nu ştiu să le rezolv mâine.
Când eşti copil te bucură orice fleac.
Nu realizezi când eşti copil, fericirea pe care o ai, fericire de om mic pur şi curat şi simplu şi bun, pe care o trăieşti cu dezinvoltura datorată vârstei inocenţei.
Nu ştii ce-i fericirea și nu te gândeşti la ea atunci când ești în grija părinților.
Doar eşti vesel tot mereu.
Şi fericit.
Adultul caută însă explicaţii, încurcă lucruri, dezbate hotărâri, îşi pune întrebări şi îşi răspunde singur tot mereu prin nehotărâri.
Şi tot cu întrebări.
Când eşti mare, devii responsabil pentru tine, duci totodată responsabilităţile altora, maturizezi prin obligativitate de luare de decizii pe care n-ai chef să le iei.
Odată cu vârsta trecută de perioada inocenţei, copilărească, devii greoi în bucurie de moment, mai inactiv în alergare, nici nu mai ai idee de şotron.
Nici chiar sentimental, căci ai iphone.?
Când eşti copil te vrei adult.
Crezi că acolo-i fericirea.
În număr de ani mai mulţi, ce hotărăsc pentru tine ce vrei tu, şi nu ce cred alţii că-ţi este potrivit.
Când eşti adult, te vrei copil înapoi.
Conştientizezi fericirea ca fiind trecută, că nu-ţi va mai apărea în sentiment personal vreodată.
.. şi iar te-nșeli.
Ca şi atunci când credeai că vârsta mare aduce fericirea, aşa de prost crezi şi acum că anii ţi-au trecut-o şi nici n-o vei mai simţi vreodată.
Simţi fericirea când nu te-ntrebi pe unde rătăceşte, când nu o cauţi prin cotloane de cameră uitată şi încuiată în amintire de copil.
Fericirea este a ta încă, nu e pierdută prin maturitate.
Fericirea o poți găsi și prin responsabilităţi şi grijă şi iubire.
Fericirea creşte uşor şi sigur, se maturizează şi ea; dar nu-i firesc?
Doar n-o vrei infantilă în trăiri copilăreşti.
Tu eşti adult.
Şi iată cum îţi trăieşti tu acum stadiul de fericire adultă, fără să știi din nou că ești fericit.
Când creştem mari, nu râdem la fel de permanent cu nepăsare de copil fără dureri de cap.
Adulţi fiind cu fericiri mature, învăţăm să acceptăm şi să-nţelegem că fericirile adulte nu-s bucuroase tot mereu, îmbătrânesc şi ele câte-un pic.
Au şi migrene câteodată.
Dar nu au riduri. Şi asta-i cel mai important.?