Tot observ şi iar observ tristeţe în jur, nicidecum fericire.
Şi incerditudine mai observ.
Şi speranţe îndoliate. Şi ploaie de gânduri negative. Şi certuri. Şi conflicte.
Şi-mi pare rău.
De aia şi scriu şi tot vorbesc eu despre fericire în general şi despre toate „foloasele”ei apoi şi în particular.
De aia îmi bat şi capul cu definiţii şi teorii şi întărire de afirmaţii despre ea permanent.
Cum că există cu adevărat, trăieşte şi respiră şi creşte mare, dacă o descoperi de copil fiind, prin tine.
Fericirea are gust şi ea. Diferit pentru fiecare însă.
De aia tot vorbim aici şi comentăm şi ne gândim împreună iarăşi apoi despre cum s-o cauţi şi unde s-o găseşti! .
… despre cât de important este, esenţial chiar, să fii atent şi să nu cumva să confunzi definiția proprie a fericirii tale, cu fericirea superficială sau poate doar diferită, a celorlalţi.
…despre faptul că este major să nu invidiezi la ceilalţi o „fericire” imaginată ce n-o vrei oricum în plan personal; căci nu te reprezintă pe tine fericirea lor.
Este doar a lor. Dacă o au şi ei într-adevăr şi nu cumva se mint doar, ori ne mint pe noi.
Căci nu şi-au descoperit-o încă.
Sau poate nici n-o caută, nu se gândesc la ea, cum te gândeşti tu des.
Ia vezi tu mai bine, exact şi concret şi sigur şi profund, unde e fericirea ta.
În ce direcţie o bănuieşti măcar că ţi-ar exista.
Ia vezi din nou, dacă-ţi ştii sigur gustul fericirii personale.
Vezi dacă nu-l simţi deja de ieri, prin casa ta cum s-a contopit deja cu tine şi trăieşte confortabil în vreo cămăruţă veche de-a ta, uitată sau neconştientizată încă.
Ia conturează-ţi tu gustul propriu de fericire..!! să nu fie, naibii, deja pe undeva prin suflet..prin zâmbet de copil al tău sau de persoană iubită.
Întreabă-te şi dă-ţi răspunsuri despre tine în relaţie cu tine, despre tine în simbioză cu fericirea pe care ţi-o visezi apoi şi-o tot răstălmăceşti. A ta.
Pe care o tot confunzi şi o înţelegi de-a dreptul eronat doar în relaţie de fericire a celorlalţi cu ei înşişi, în comparaţii proaste despre fericirea celorlalţi în raport cu ei şi cu gustul lor de fericire diferit de al tău, ce nu te reprezintă.
Sau de nefericire. Nu ştim. Dar nici nu ne este în vreun fel important nouă gustul emoţiilor lor. Şi nici al sentimentelor.
Căci dacă n-au?
Sau dacă le percep ei în antiteză cu nevoile tale emoţionale? Proprii şi extrem de personale??
De aia zic, de aia repet..de aia mă tot întorc şi mai adaug câte ceva mereu despre fericirea aceasta.
Vreau să te conving să ţi-o gusti tu singur.
Muscă din ea! Simte din ea un pic!
Conştientizează exact trăirile ei!
Adulmecă-le bine!!
Şi o să vezi după aceea, cât de ușor îți va fi să o explici şi celorlalţi.
Corectă, reală, asumată şi validată apoi public.
Prin sclipire în ochi.
Care denotă siguranţa faptului că ştii cine eşti, ştii că ai, ştii și că nu mai rişti să pierzi vreodată, gustul tău de fericire.
Căci e unic şi deja al tău.
Căci altfel te va trăi viaţa pe tine doar, în loc s-o trăieşti tu pe ea.