Citim cărţi cu poveste de dragoste frumoasă.
Vedem şi filme de dragoste care ne inundă ochii de lacrimi de fericire.
Lacrimi ce le vărsăm pentru ei doi, cei ce se iubesc atât de tare. După ce am vărsat 2130 de rânduri de lacrimi pentru fericirea altora, începem să plângem de mila nefericirii noastre.
„Dar eu de ce nu trăiesc poveste aşa frumoasă ? Mie de ce nu mi se-ntâmplă lucruri minunate şi de ce nu sunt iubită şi eu la modul acela?”
Păi pentru că nu suntem şi nu trăim în realitatea filmului care are, de altfel, un scenarist foarte bun ce reuşeşte să ne stoarcă nouă lacrimi de fericire şi să ne trezească în aceeaşi măsură tot felul de sentimente contradictorii.
Nu trăim noi în realitate un preaplin, nu simţim personal vreodată printre trăirile noastre personale, scene din comedia romantică savuroasă pe care o vedem la tv, iar asta doar pentru că în viaţă ne lovim și de probleme.
Cred totuși că pe alocuri avem momente de poveste şi noi, doar că le lăsăm uitate în clipe de film, unde totul pare mirific permanent, mai bine şi mai frumos ilustrat, decât avem noi puterea chiar obiectivi fiind, să le observăm printre zilele noastre plictisite.
Închid paranteza şi revenind, se pare că în viaţa reală facem şi greşeli ce poate-s mai greu de iertat pentru partener, face şi el de asemenea tot soiul de gafe ce ne marchează negativ și pe care nu reuşim să le ştergem cu buretele. Căci nu deținem un burete de film artistic.
În viaţă se scriu toate lucrurile astea în stilou şi nu în cretă.
Trăim poveşti de dragoste cu toţii, dar toate au urmări în ani nu în minute, precum în filme.
Nu ştiu de ce suntem toţi tentaţi să dăm crezare happy-end- urilor americane, ce n-au deloc veridicitate în viaţa reală.
Sperăm mereu şi tot mereu că şi în realitatea noastră se vor întâmpla poveşti, deşi pe de altă parte ştim în acelaşi timp de mici, că poveştile încep cu „a fost odată” şi se sfârşesc cu „au trăit fericiţi pan’ la adânci bătrâneţi!” fără a ne fi povestit şi cursul firesc al vieţii dintre tinereţea cuplului luat în ansamblu şi trecerea anilor firească și ea, cu probleme inerente şi greşeli iertabile între cei doi parteneri, sau dimpotrivă! mai greu de trecut cu vederea, dar uitate din iubire multă şi afecţiune creată între cei doi în timp, în ani, în înţelegere dată de compatibilitate şi simbioză.
Eu sunt boemă, însă. Şi mie mi-a plăcut spre exemplu, „Notebook”, unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste din lume.
Dar a fost credibil filmul ăsta.
Poveste de dragoste cu poveste de viaţă veridică între cei doi, de asemenea. Care culminează cu un devotament din partea bărbatului rar întâlnit în zilele noastre, prin locurile unde suntem obişnuiţi să ne plimbam şi să observăm lucruri..!!
Poveşti de dragoste frumoase chiar există încă, TU trăieşti chiar..o poveste de dragoste după care s-ar şi putea scrie și regiza un film.
Doar că nu conştientizezi! Plângi cu lacrimi de fericire filmul american de dragoste, uitând povestea ta!
Ar fi cazul să zâmbeşti şi pentru tine câteodată, la fel cum plângi pentru dragostea închipuită dintre doi actori celebri ce joacă într-un film pregătit din toate punctele de vedere să participe la Oscar!
Ce zici? Poţi?