Iertăm uşor faptul că ne-am prins partenerul înşelându-ne?
Depinde, aş spune, de situaţia fiecăruia.
Aţi fi vrut un răspuns neaoş, sunt convinsă, dar este dificil să te transpui în pielea altuia atât de personal.
Spre exemplu eu, probabil că aş ierta o aventură a soţului meu, dacă aş afla-o cumva.
Aş ierta probabil, da, dar într-o singură condiţie: să fie o aventură femeia respectivă şi nu o amantă.
Nu mi se pare mare lucru să-ţi doreşti şi să şi mergi până la capăt cu un sex de-o seară cu o femeie ce ţi-a stârnit simţurile mai mult decât mine, soţia ta de enşpe ani.
Nu mi se pare, de fapt, ca să extind un pic, mare lucru un act sexual în sine cu o persoană care ţi-a dat nas, te-a incitat/excitat şi n-ai putut efectiv să-ţi pui o frână şliţului, ce-ţi cam stătea întredeschis de la-nceput de noapte binevoitoare în simţuri proprii erectile.
Nu zic că aş ierta uşor, căci nici nu ştiu cu exactitate cum aş proceda.
Părerea mea este însă, că deşi rănită până-n măduva oaselor, probabil că aş trece cu vederea, în condiţiile în care noi suntem împliniţi şi satisfăcuţi sentimental, fără probleme sau războaie dese între noi.
Nu aş ierta cu siguranţă, iar aici chiar mă pronunţ ferm, ca aceeaşi aventură începută întâmplător şi terminată cu ejacularea ta precoce pe care ţi-o cunosc în apropiere de corp nou, hahahah, ar culmina cu încă o experienţă de acelaşi gen, de aceeaşi femeie, cu alta iar şi iar şi cu durată lungă de relaţie deja stabilită între voi doi.
Nu cred că aş putea să trec cu vederea o continuare a dorinţei tale sexuale cu o femeie despre care mie-mi explici că a fost o circumstanţă experimentală în viaţa ta.
Una-i experimentul, alta-i cutuma. În altă ordine de idei, faptul că nu ţi-a păsat că-mi calci orgoliul în picioare în faţa prietenilor de familie, mi-ar accentua starea de neiertare către tine.
Faptul că o dată, ba chiar de două ori pe săptămână, m-ai tot minţit fără vreun pic de fâstâceală, denotă şi alte lucruri: că-ţi sunt deja suficient de insuficientă, ba chiar deloc importantă pentru tine, încât ai învăţat să te uiţi fix în ochii mei şi să reuşeşti să-mi păcăleşti siguranţa în fidelitatea ta, ceea ce înainte nu ţi-ar fi fost uşor şi nici la îndemână.
În plus, dacă tot ai relaţii cu acea femeie pe termen atât de lung, care mai e rolul meu pe lângă tine? Sau cu tine împreună?
Ce să mai avem noi de împărtăşit de acu’ încolo în viaţa asta, decât minciuna dintre noi?!?
Care mai e rostul fericirii noastre de cuplu, câtă vreme ne transformăm în minciună în favoare de fericire de alt cuplu, deja format între tine şi altcineva?!?
Revenind, probabil că aş ierta cu greu sau nu se ştie cât de uşor, o infidelitate de rătăcire de moment.
Dar nu o înşelătorie ce ţi-a devenit cutumă.
Tu cum ai proceda?!