Eu înțeleg că libertatea presei este importantă. Dăm legi în favoarea ei, suntem de acord cu legi care nu constrâng presa în vreun fel de la libertatea cuvântului.
Ziaristul are dreptul la opinie vorbită-n microfon pentru o țară întreagă. Orice articol de presă negativ devine viral, se răspândește instantaneu, chiar dacă îl vorbești în șoaptă.
Dar acum, pe bune, dreptul la viață privată, de ce e îngrădit mai nou?!? N-am și eu, X, dreptul la libertate de „ne’presă”? N-ar fi corect să fie așa?
Cum noi votăm mereu si tot mereu pentru o libertate a presei, așa și presa ar trebui să aibă aceeași traiectorie și să voteze dreptul la viața noastră privată.
Deși tu „publici” câte un pic din tine pe facebook, spre exemplu, ‘tu nefiind vreo persoană publică de interes național vreodată.
E firesc să fii de acord ca presa să-și aibă o opinie. Vizavi de orice pe lumea asta, dar în legătură directă însă, cu persoane publice ce și-au asumat astfel de intruziuni în viața lor privată. Poate să mai scrie presa și despre războaie economice ori tactici politice, despre actori renumiți sau vedete sau artiști de orice fel; despre mizeriile bănuite a fi existente in viața lor, asumată, de oameni publici la nivel național sau internațional.
Suntem de acord până aici, nu este așa?
Dacă Kim Kardashian este Kim aceea, este pentru că ea și-a dorit să aibă pagina de fani, să fie persoană publică samd. Mulți iși doresc să aibă pagină de prieteni doar, pe facebook, spre exemplu. Repet. Și-și doresc să se expună printre aceștia doar, cu gânduri și cu poze.
Oare acceptăm însă, să fim de acord ca libertatea presei să însemne invadare de spațiu privat, să-ți afișeze intimitatea expusă doar printre cei 300 de prieteni și să-ți împrăștie mai apoi pozele către 3 miliarde?!?! Să nu poți face nimic, căci n-ai suport legal, atunci când te trezești pomenit prin nu știu ce reviste de 2 lei, ce-ți interpretează în vorbe zâmbetele din fotografiile preferate, ținute pe profilul tău privat? E corect și firesc să ți se-ntâmple asa ceva?
Nu, nu mi se pare firesc și deloc acceptabil. Aici nu mai e vorba de vreo libertate a cuvântului ori a opiniei. Este vorba mai degrabă de aici înainte începând de o violare de intimitate prin infiltrare de spioni prieteni, care dau share pozelor tale private, atribuindu-le astfel și statutul public de care vorbeam mai sus.
Întotdeauna m-a deranjat cenzura. Devine cenzura,, nu? această frică de a te exprima extrovert, cum ți-e felul hotărât genetic, de teama expunerii mult prea publice. Ori poate mă înșel?!
Facebook înseamnă exprimare de gânduri libere, poze cu share între prieteni, un fel de blog personal unde te exprimi liber, fără teama de a fi împușcat în redactie pentru satiră ori pamflet ori judecat pentru vreun status.
Eu așa zic. Eu nu împușc presa pentru articole de prost gust. Nici măcar nu le discut transparența insinuantă de calitate îndoielnică și totalmente agramată sufletește. Și nu numai. Nici n-o ilustrez cu poze pentru a întregi o parodie.
Aș fi votat pentru libertatea presei în trecut. Astăzi însă, stau pe gânduri dintr-un singur motiv: libertatea presei nu-i libertate de exprimare de opinii, cum credeam, ci înseamnă, motamo, drept legal de a calomnia orice persoană publică ori nici măcar! doar pentru a câștiga de pe urma acelui material scris pe genunchi, denumit articol, pentru a avea beneficii materiale. Libertate de drept de calomnie asupra oricărei persoane vandabile din punctul de vedere al unui „ziarist”.
Deci nu, nu sunt de acord cu libertatea presei, care vinde oameni doar.
Îmi place dreptul de a fi liber în exprimare.
Dacă ai însă și ceva de povestit pe-acolo, și nu doar vorbe de vândut. Pentru rating ce aduce procent . Procent ce-ți crește copilul.
Procent negativ=om negativ= copil devenit adult negativ. Căci îl crești negativ cu informatii negative și pe principii negative.
Cine are de câștigat din libertatea presei?
Nu știm.
Textul acesta a fost scris, gândit și conceput ca un pamflet. În consecință, vă rugăm să-l consumați ca atare!