Ştii cât de somn îmi e?
Ştii câtamai cheful am?? de tolaneală trândăvită într-un vis?..în care să stau ghemuită toată în tine, cu genunchii strânşi la piept şi cu ochii închişi şi liniştiţi, adormind până şi gândul treaz de dinaintea nopţii tăcute, care toot încearcă încă să şoptească vorbe fără sens spre tine în rimă încrucişată?
Fericiţi că nu le străbate totuşi nicio lumină pe printre pleoape?
Sunt aşa de obosită, încât a trebuit să cobor din vis ca să vorbesc acum puţin cu tine.
..dar nici nu-i important asta..! Nici nu cred că aveam vreun vis frumos pe care să îl plâng că nu l-am lăsat visat din cauza ta.
..şi să scot cumva acum în evidenţă faptul că..”daa, frate, până şi din vis mă trezesc zâmbind îngăduitor spre el!”
Hahahah! Dar cum aş putea eu vreodată să te cert pentru că nu m-am lăsat visată, obosită moartă fiind şi că am preferat mai degrabă să stau cu tine în continuare vorbind cuvinte multe, neimportante, într-o noapte ?..mai demult atunci când simţeam şi respiram însă oboseală frântă prin toţi porii mei?
Doamne fereşte! Dar cum aş putea eu într-o oareşcare zi, alta decât cea de astăzi, să te cert pentru un lucru atât de insignifiant şi-atât de banal întâmplat între doi oameni ce-şi împart nopţile cu vise cu tot, împreună de o viaţă?
Fii atent! Că eu m-am coborât astăzi totuşi din vis pentru a fi alături de tine.
Te simţeam că ai fi avut un pic de nevoie să-ţi stau cu ochii treji alături.
Nu ţi-aş fi spus niciodată asta, deşi e a nu ştiu câta oară de când tot risc să mă las coborâtă de tine de printre visuri, simţind necesitatea ta de mine în momentul acela şi punct!!..
Niciodată!!..tu să ţii minte asta!..
Niciodată nu vei striga degeaba spre mine!
De câte ori vei simţi tu nevoie să îmi vorbeşti ..chiar şi o glumă de vei avea chef să îmi povesteşti câteodată, să vrei tu să mi-o spui atunci neapărat pe loc! deşi da, ştiu, chiar ştiu! ..că eh! simţul umorului îmi cam lipseşte ori încă nu mi l-am descoperit cu totul, din punctul tău de vedere…Eu atunci însă o să mă trezesc din visul meu cel mai frumos, pentru a te asculta cu atenţie.
Să prind şi eu poanta, căci ştiu cât îţi e de importantă ea ţie!! Să ți-o zâmbesc complice.
Eu te iubesc suficient.
Atât de suficient încât voi coborî din somn profund la tine tot mereu!!
Oricând voi coborî grăbit spre tine!
Oricând voi alerga grăbit la tine!
Oricând îmi voi lăsa nevisat încă o dată şi încă o dată iarăşi, visul ce mi-ar fi povestit probabil cu totul altfel povestea vieţii mele!
..dar oare..crezi că ar fi fost mai râsă şi mai amuzantă şi mai împlinită dacă nu m-ai fi trezit tu fix atunci când mi-o scriam eu hotărât cu cerneala veche a bunicului pe o foaie ruptă din Jurnalul Lui?
..alergând rând după rânduri, căutându-i toată rima şi tot sensul?
Dacă nu mi-ai fi trezit tu visul despre mine, aş fi reuşit eu oare să fiu alta decât sunt eu cea de astăzi, atât de în complementaritate cu tine?
Când ai nevoie tu încă o dată de mine..dacă eu cumva am aţipit deja înainte să ne spunem „noapte bună!”, să mă trezeşti te rog din suflet.
Nici nu trebuie să îmi vorbeşti ce simţi neapărat!
Mi-ajunge să-ţi ştiu nevoia de mine chiar şi fără argument explicativ!
Îmi trebuie să mai ştiu că nu vrei să mă laşi să visez minut de viaţă fără noi.
Îmi trebuie să ştiu că-ţi trebuie neapărat să mă trezeşti atunci când mă vei bănui visând în şoaptă un singular de mine, fără plural de noi.
Sunt obosită moartă, dragul meu! Mă bag la somn devreme astăzi..noapte bună!!