Trăiesc într-o lume amestecată.
Am prieteni cu bani mulţi, oameni ce au avut într-un timp bani suficienţi pentru a-i împrăştia hedonistic, dar nu mai au în prezent, oameni cu principii, dar şi destui din aceia ce şi le încalcă des ş.a.m.d.. Am tot scris câte un pic câteodată, sau mai mult extins altădată, despre temerile femeilor, în genere. Le repet în 2-3 rânduri pentru a vă menţine atenţia crescută pe mai departe??
Femeilor căsătorite sau în parteneriat, le este teamă mereu de alte femei pe care ele le percep mai frumoase, sau doar mai tinere, le mai este teamă, de asemenea, de femei cu perspectivă, inteligente, care menţin atenţia crescută bărbaţilor din jur. Femeile se tem de mai frumos decât ele, din orice punct de vedere vorbim.
Toate acestea nu denotă neapărat neîncredere în ele, în El al lor sau în cuplul lor trainic, cum aţi putea bănui. Din principiu, pentru că ne dorim să fim tot timpul în vizorul bărbatului pe care-l iubim, ne deranjează un alt punct de vedere nou, ne deranjează în aceeaşi ordine de idei, o femeie cu care ne identificăm, probabil, şi care ar putea avea compatibilitate, chiar şi prietenească, cu partenerul nostru. Ne deranjează pe majoritatea acest lucru, nu-i aşa? În subconştient, nu ni-l explicăm ca şi fenomen, dar cumva luăm atitudine, nu-i aşa?
Ştiu că aşa este.
Ce nu ştiţi, îmi place mie să cred, cel puţin că nu v-aţi gândit multe la asta, deci ce nu ştiţi căci nu v-aţi bătut capul şi din punctul lor, al bărbaţilor, de vedere, este faptul că şi pe ei, partenerii sau soţii voştri, îi irită bărbaţii de prin jur în aceeaşi măsură. Pe bărbaţii puternici, spre exemplu, fără complexe vis-a-vis de cum arată şi fizic, întotdeauna îi vor deranja alţi bărbaţi puternici; ei nu analizează vreodată din punctul de vedere al femeii, fericită de altfel, cu el, partenerul ei şi cu nivelul lui de masculinitate.
Fireşte că poate zâmbeşti în plus, femeie fiind, unui bărbat mai mişto decât restul de prin jur, dar asta nu înseamnă că te şi îndrăgosteşti, nici că l-ai baga sub plapumă pentru o seară sau două sau cincisprezece mirifice în gând, sexual, nici nu ţi-l imaginezi într-o postură de ţap.. hahahh.. lăcrimând în vagin pe loc şi în momentul acela, datorită plăcerii închipuite.
Cum prin comparaţie simt ei, într-o situaţie asemănătoare cu o persoană de sex opus. Bărbaţilor le e teamă, în altă ordine de idei, că vor ajunge să nu-ţi mai fie suficienţi.
De aceea, pentru a fi siguri că nu-s în pericol iminent, înlătură pericolul mai rapid decât ai putea s-o faci tu, femeia, printr-o reacţie necontrolată de „cață” cum o denumesc ei; şi asta doar pentru a te supăra ei primii, când ştiu că au greşit.
De ce le e frică lor că n-ar mai fi suficienţi în relaţia cu tine la un moment dat? Oare pentru că ei simţind aşa, înţeleg sentimentul ăsta mai bine? Oare pentru că ei te-ar înşela cu orice picior lung şi cu orice faţă prietenoasă? Poate că gândind prin prisma lor mereu, astfel, se gândesc că şi tu ai fi în stare să procedezi în acelaşi mod? Logic că ai fi, alta e că nu vrei..zic.. printre altele, căci nu suntem chiar atât de diferiţi, chiar dacă avem sexe ce ne diferenţiază vizual.😀
Mai au bărbaţii încă o temere, deloc mascată, dacă apuci să-i cunoşti bine… referitoare la lungimea penisului… „cu cât mai lungă, cu atât mai bine”, zic ei. Nu ştiu ce să spun aici, consider că-i un punct de vedere greşit, şi o temere neîntemeiată. „cu cât mai groasă, cu atât mai bine, cu cât mai potrivită vaginului meu, cu atât e şi mai bine… altfel mă şi doare..!!” aşa spun fetele şi nu mint prea tare.😀 În concluzie, bărbaţii au şi ei frici, deşi nu se deconspiră precum femeile, atât de uşor şi de sincer. Sunt mult mai rău decât noi, mult mai imaturi şi nu întotdeauna atât de generoşi în a ne convinge că ne iubesc cu adevărat. Poate că nici nu simt atât de profund şi atât de real sentimentul de dragoste, decât la bătrâneţe, probabil, când au şi ei mai multă nevoie de înţelegere şi bunăvoinţă. Pe care o urau şi îi încurcau în perioada aceea a vieţii de cuplu împreună, când noi o împrăştiam prea mult, având aceleaşi necesităţi, dar în alte etape diferite de vârstă.
Şi uite aşa ne trece viaţa: căutând iubire şi fericire şi împărtăşire de sentimente reciproc; tot alergând să fim importanţi pentru celălalt, în loc să realizăm că cel mai important pentru fiecare dintre noi, ar trebui să fim doar noi înşine.