Și uite așa, m-am trezit într-o dimineață cu un gând. Habar n-am de unde a venit, nu știu dacă el trăia acolo de multă vreme, nici măcar n-am idee dacă-i gândul ce-mi bântuia nopțile în care nu reușeam cu niciun chip s-adorm. Dar nici nu-i important să-mi bat capul cu detalii.
..și uite așa, de unde de ne’unde, m-am trezit într-o joi dimineață, cu gândul la mine, da. Și uite-așa brusc am realizat că nimeni nu-mi spune mie vreodată „Bună dimineața!”
Nici macar un „ce mai faci?” Un ” ești ok?” Nu mă-ntreabă nimeni pe mine din senin dacă mi-e foame sau sete sau frig sau de-astea.
Mereu ma grăbesc eu cu întrebări. Mereu deschid eu calea dialogului. Mereu eu ajut oameni de prin jurul meu ca nu cumva să-și simtă ei singurătatea. Căci eu sunt acolo pentru ei, cum nu sunt ei vreodată pentru mine.
Ei și uite așa, într-o dimineață, mi-am dat seama cu stupoare că de singurătatea mea nu pare să-i pese cuiva. Nici măcar mie. Nici măcar eu nu mă-ntrebam dacă simt vreo apăsare pentru că nu e nimeni lângă mine. Iată cum, m-am trezit intr-o joi dimineață cu un „bună dimineața” vesel către mine.
Spre seară, după gânduri și intrebări și răspunsuri multe, am mai realizat încă ceva. Am realizat că într-o dis de dimineață, în joia aceea, m-am descoperit pe mine, mi-am perceput singurătatea și mi-am citit tristețea.
Am început să simt că mi-ar trebui să-ncep să mă-ngrijesc pe mine, cum am îngrijit pe restul până atunci. Mi-am dat seama că am și eu răni pe ici pe colo, că nu stau chiar pe roze cum aveam senzația, am descoperit niște zgârieturi prin suflet, mi-am simțit lipsa zâmbetului, mi-am zis cu voce tare adevărul despre mine: eu plângeam înfundat, deși voiam să urlu. Nu urlam de teamă că mă voi auzi, mi-am dat eu seama în dimineața aceea. Căci dacă mă auzeam, trebuia să-mi sar în ajutor, dar știam că nu știu cum să m-ajut. Și atunci mă ignoram. Din neputință, ignoram să aflu amănunte despre mine.
Până-ntr-o dimineață înnorată când am avut curaj să-mi spun eu mie însămi „bună dimineața”. M-am lăsat să mă aud într-un final.
Pentru că am realizat că de acum am nevoie, trebuie, să-nvăț să mă ascult, că-mi este necesar să mă deprind ușor ușor să mă trăiesc pe mine doar prin mine.
Am mai simțit și ușurare în joia aceea, dis de dimineață. Și liniște. Căci am avut curaj să-mi înfrâng teama de mine. Am de-acum curajul să încerc să mă vindec și pe mine. Să nu mai fiu singură, cum nu știam de altfel că aș fi, nici c-aș fi fost vreodată. O să incep de azi să fiu mereu cu mine , așa mi-am zis.
Bună dimineața și vouă!