Când o relaţie nu mai merge, n-ai ce să mai rezolvi.
O tot tragi de coadă, încercând o prelungire şi o răsturnare de situaţii, din nou favorabilă vouă, dar… nu te mai căzni să tot speri.
Nu va mai merge.
Se-ntâmplă momente când ar trebui să simţi că orice ai face, este sortit eşecului. Căci nu există cauze evidente de separare, nu treceţi nici prin certuri sau probleme cărora să nu ştii cum să le faci faţă, nu există nimic nelalocul lui în relaţia ta de cuplu trainic.
De până atunci.
Nu vă înşelaţi reciproc, nu aveţi de gând să faceţi lucruri deranjante unul altuia, doar că nu mai există liantul ce vă unea până ieri.
Nu-mi dau seama de ce se pot întâmpla astfel de situaţii cuplurilor cărora părea că nu le lipseşte nimic din niciun punct de vedere.
Dar uite aşa, de nu ştiu unde venite, apar probleme fără nume, fără identitate psihologică, fără… nimic concret.
Brusc simţi cum ţi se taie cheful (de obicei unuia dintre parteneri i se-ntâmplă treaba asta) de a mai povesti ceva amuzant în modul prietenesc de până ieri. Ţi se taie şi cheful de sex, nu mai vrei să-i vezi zâmbetul ce tot până ieri, îţi umplea sufletul de fericire.
Cum rezolvăm situaţii imprevizibile ca cea ilustrată în rândurile de mai sus?
Nu putem să le dăm de capăt. Oricâtă bunăvoinţă am avea de a rezolva probleme pe care nu le cunoaştem, oricât de binevoitori am fi mai apoi în comportamentul vis-a-vis de partener, nu există cale de ieşire. De cele mai multe ori, probleme concrete nu par să existe, de aici şi întrebările rămase fără răspuns… „Dar unde am greşit? Ce ne-a dus în zona asta conflictuală? Cum este posibil să n-am rezolvare la ceva atât de simplu?”
Uite că ceva’ul acela simplu, e cel mai grav de până acu’ din relaţia ta. Şi tocmai din cauză că nu există argument la probleme nerecunoscute, ce practic nici măcar nu există.
Plictiseala şi îndărătnicia unuia dintre parteneri probabil, în aceeaşi măsură ambele variante, duc la asemenea schimbări de situaţie între doi oameni normali la cap, fără probleme grave, de altfel, în căsnicie. Nu ştiu cum am putea evita situaţiile de genul acesta, n-am soluţii, căci încă mă chinui să înţeleg câte ceva, fărâme măcar aş vrea să înţeleg, din exemplele pe care le am şi eu prin jur.
Se-ntâmplă probabil ca asemenea momente nefavorabile cuplului, să apară şi prin preajma vârstei de 40 de ani, când bărbatul devine un pic mai nehotărât în ceea ce priveşte direcţia spre care vrea să se îndrepte. Am tot citit despre fenomenul ăsta, dar până să nu văd şi exemple clare, nu-mi venea să-i dau crezare întru totul.
Acum, nu ştiu ce să mai zic..
În altă ordine de idei, revenind la ideea de la care am plecat, nu cred că este cazul să mai tot lupţi de unul singur, în momentul în care observi neputinţa partenererului de a reveni la obişnuinţa de cuplu în care eraţi extrem de mulţumiţi şi fericiţi de atâta vreme. Sau erai mulţumită, căci pare că el a tot adunat nemulţumiri, ce este posibil să ducă chiar la o ruptură permanentă.
Dacă duci o luptă de unul singur, dacă tu tot încerci să argumentezi compatibilitatea dintre voi, pe care el nu numai că nu o mai remarcă, ba chiar îl şi irită pe alocuri şi în amintiri, dacă observi un dezinteres din ce în ce mai mare în ceea ce te/vă priveşte, eu cred că ar trebui să depui armele.
În doi ar trebui căutăm punctele comune din nou. Tot în doi ar trebui să înţelegem ce ne nemulţumeşte brusc de o parte sau de cealaltă. În doi avem şanse mari să descoperim de unde ne-a pornit conflictul ce nu mai poate fi manageriat sub nicio formă. În doi se pot întâmpla minuni, dacă luptăm pentru aceeaşi cauză.
Unul singur dacă luptă, nu are arme destule pentru a şi învinge. În doi iubim, în doi dormim, în doi trăim. Unul dintre noi poate doar să ajungă într-un final să-şi plângă doar de milă din cauză că nu răzbate întunericul, el fiind miop de altfel, de când a înaintat în vârstă.
Celălalt partener, are o slăbiciune a auzului. Unul vedea perfect, altul auzea perfect. Se completau cândva extrem de bine ei, dar separat le trebuie de-acu’ altă pereche care să suplinească defectele datorate vârstei. Unul pentru celălalt.
… şi cam atât am avut de spus pe subiectul ăsta.
Tu ce părere ai?!?
Şi pân’ când vom mai discuta din nou, zi mişto cu speranţa întotdeauna că nu vei avea nimic de pierdut, în nicio circumstanţă.