Mi-am dat seama că mă exprimam greșit, cândva, crezând că ador pricipial doar, oamenii pozitivi. Am motive multe. Nu știam că am atâtea, căci nici nu m-am gândit detalii până azi.
Cui nu-i plac oamenii ce se dezvoltă corect emoțional? Pe bune, cui?
Păi uite că am realizat că mai sunt câte unii, ce-i consideră doar limitați intelectual pe zâmbăreții ăștia fără pauză de plânsete cotidiene, din cauze de…drob de sare ce n-a căzut de-un secol de pe nicio sobă în capul cuiva vreodată.
Cică s-a topit și el, chiar mai alalteieri, de atâta tristețe nerâsă vesel, dar deloc zâmbită chiar. S-a scurs din cauza unei doamne leneșe, ce trăia cu groază și frică că va fi ucisă de el cândva, de-un amărât de drob de sare.
Am auzit zilele trecute că așa trăia doamna aceea: hotărând sfârșituri depresive, ba chiar cumplite, pentru ea și pentru toți ceilalți.
Avea un creier dezvoltat, nu primitiv, desfășura multe raționamente lungi…legende întregi scria, așa am auzit. Dar numai negative însă; a avut o viață foarte tristă și însingurată, săraca doamnă…!!
Oare mănâncă tot hrană împletită din bocete la gura sobei?
Dar drobul de sare, ce-o mai face el?
Mi-a scris o scrisoare de curând, cu rugămintea să o fac publică aici la mine pe blog; asta, bineînțeles „doar dacă nu-mi încurcă pagina în vreun fel..!.”
Nu mi-o încurcă. Chiar m-a impresionat aparte.
Monologul interior al unui drob de sare
„- Offf!! dar dacă aș putea să glăsuiesc românește, dacă aș avea și gură, nu doar fărâmă de creier fără logică lăsată… că dacă aș fi avut, ți-aș fi tot explicat, doamna mea, că nu e greu să-ți miști imaginația un metru mai departe. Să te urci pe un scaun naibii, să mă ajuți să nu mă mai sperii, în fiecare dimineață, când te vedeam uitându-te cu groază către mine. Numărându-ți în gând banii de înmormântare pentru un neam întreg.
Pentru tot neamul ai drămuit la bani, de zici că venea războiul peste ei din minut în cealaltă secundă, ce abia mișca ceasornicul. De LÂNGÂ sobă..! Că norocosul ceasornic vechi a trăit fericit, deși uitai să ți-l întorci cu săptămânile. Păi da, căci el și-a găsit un loc pașnic, neblestemat …DEASUPRA sobei, nu ca mine.
Am trăit apăsat de frica ta nejustificată, o viață-ntreagă, de teama ta de a te urca pe un scaun ce ținea 5 oameni, nu doar o firavă ca tine, pricăjită și slabă, neagră de nefericire!!!
Mă mir că n-ai orbit, Doamne iartă-mă, de la atâta Întunecime de gânduri negre.
Mă rog, la mine mă gândeam numai eu, în negură de gând de întrebare. UNA. O viață m-ai cotrobăit de neliniști și de griji, căci azi chiar simt că mor. O viață m-ai umplut de griji și boli și toate cele negative..!
A murit cineva pân’ la urmă, draga mea? Asta-i singura mea întrebare.
Ia zi-mi, a murit copilul ăla al tău din cauza mea, un neghiob de drob de sare??!
Ia zi, hai spune tu acum, a murit sau nu??
Păi nu, nu a murit. El trăiește fericit și azi, la gură de apartament modern ce nu mai are sobe pe aproape.
Trăiește fiul tău, dar știi de ce??
Căci nu a fost un limitat negativist ca tine, plin de griji, de probleme si chestii și treburi.
A reușit, ușurel, să rezolve gânduri pesimiste, fiind un pozitiv înnăscut.
A evoluat frumos, s-a adaptat stresului tău, sărmanul înțelept, el nu s-a împiedicat de cioburi și fărâmi de frici de ale tale.
Ba dimpotrivă, le-a dezvoltat în teorii despre „cum ne rezolvăm traumele primite în copilăria noastră de la mame ce radiau nefericire absolută în jur, mulțumite și aplaudate de un sine vanitos și plin de complexe de superioritate”.
Dar ce atentă mă asculți! Ptiu..să nu te deochi..! Că mă și mir cum de dai tu crezare unui drob de sare efemer despre care știi că n-are gură să vorbească deloc, d’apoi să spună vreo proză poetică, sau să-ți explice personificări și tot felul de lucruri de-astea complicate despre viață?
Poate că reprezint Înțelepciunea sau Zâmbet larg ce te ajută să gândești în detaliu, fără Încrâncenare, la o vârstă mai bătrână?
Sau poate că sunt Modestia??
..căci modest și înțelegător devii când te transformi într-un om dezvoltat și afectiv, nemaitrăind doar rațional.
Uite cum tot eu, drobul de sare cu minte puțină, sărată-n lacrimi, a întrezărit totuși Speranța și ți-a mai dat o șansă.
Eh!! Noapte bună, draga mea..!!
Și mă bucur că am apucat să-ți povestesc cât mi-ai greșit..mă bucur pentru că m-am ușurat, nu de-altceva..și pentru că sper să te vindeci de tot de frici și temeri și probleme nejustificate.
Și ține minte un lucru important: sarea se pune în bucate, nu în gânduri.
Cu drag,
Drobul de sare”