Nu știu de ce ne este atât de greu să acceptăm că femeia este diferită de bărbat. La nivel de comunicare, de exprimare de sentimente, la modul în care reacționăm și interacționăm, suntem diferiți și este foarte bine că suntem așa.
Că suntem diferiți, știm deja cu toții. Dar că înțelegem diferit și că auzim ce nu ni se spune, pentru că nivelul de percepție și de interpretare proprie este total diferit, nu mai credem.
Nici eu nu cred poate până la capăt că există un decalaj atat de mare de sens între ceea ce spun femeile și ceea ce inteleg barbatii. Și viceversa. Felul în care interpretăm cuvintele, se bazează mai întotdeauna pe idei preconcepute, pe care le avem în principal despre noi inșine, dar și despre cei din jur.
Nu auzim neapărat ceea ce a intenționat celălalt să ne transmită, ci ceea ce ne închipuim noi înșine că vrea să spună. Societatea ne-a crescut cu preconcepții. Ea, societatea noastră, ne-a indoctrinat cu idei fixe despre cum tot EA, societatea, pune preț diferit pe barbati versus femei.
Acest lucru, fără să realizăm, joacă un rol extrem de important în modul de comunicare dintre sexe, pentru că sexul este un factor decisiv care modelează nu doar felul în care răspundem celorlalți, dar și modul în care ne răspund ei nouă.
Ar fi mult mai simplu să vorbim cu toții aceeași limbă. La fel, prin comparație, poate ar fi mai simplu ca barbații și femeile să vorbească un limbaj comun de sentimente și nu doar de contradicții de percepții. Din fericire însă, nu-i nevoie să urmăm facultatea de psihologie masculină, pentru a ne descurca cu ei, noi, femeile. Nici bărbații n-au necesitate de a urma cursuri intensive pentru a ne desluși.
Trebuie doar să ne obișnuim , într-un fel sau altul, să vorbim și să ascultăm ca o femeie- nu ca un bărbat, dacă suntem bărbat. Deși nu există poate atâtea puncte comune, să înțelegem și să răspundem cum ne închipuim că ar răspunde un bărbat și nu certăreț și defensiv ca o femeie, dacă trăim în corp de femeie.
Să ne conjugăm sexul diferit într-un limbaj comun, apropiat, să fim prieteni în cuplu și nu dușmani, să ne completăm si nu să ne războim căutând diferențe în loc să identificăm țelul comun.
A fi conștient de toate astea, reprezintă primul pas spre armonie de cuplu. Odata ce ați acceptat această legatură dintre biologie si diferențele specifice , de asemenea și efectul acestor conexiuni asupra felului în care reactionați și interpretați lumea din jur, incluzând aici în principal partenerul de viată, veți reuși să întelegeți cu adevărat ce vi se spune, nelimitându-vă doar la a raspunde la ceea ce așteptați să auziți.
Biologic, suntem barbați și femei. Dar nu vorbim câteodată aceeași limbă? La început, ,zic, când ne îndrăgostim, cum de găsim limba comună în care să discutăm orice banalitate ? Cum de găsim când vrem să înțelegem, sinonimul perfect acolo unde nici nu există?
De ce după ce trec anii, începem să dăm context diferit aceleeași discuții de odinioară, pentru că preconizăm noi așa chestii ce nu-s reale ? De ce după ani, găsim firesc antonimul mai degrabă decât sinonimul obișnuit și devenit al nostru?
Importantă este perspectiva din care privești lucrurile. Este simplu? Nu-i așa?