Se întâmplă să ne trezim într-o zi şi să ne dorim altceva pentru noi decât avem în prezent.
Se-ntâmplă zile când fără gânduri prealabile conştiente, să realizăm că viaţa noastră, este mult prea altfel decât ne-am dori-o noi cu adevărat pentru noi. Să ne dăm seama că nu ne-am poziţionat unde trebuie stilul de viaţă pe care ne doream să ni-l însuşim, ca şi componentă esenţială de fericire personală.
Ne trezim într-o dimineaţă, cu dorinţa clară că trebuie să ne luăm de la capăt viaţa în alt mod decât am trăit până acum. Brusc, conştientizăm că starea latentă în care ne învârtim de ceva vreme, pe care o introducem în categoria de viaţă de om normal, nu ne ajunge şi personal, deşi ştim teoria din ce am citit, din exemplele părinţilor, ale prietenilor apropiaţi ş.a.m.d., că ne încadrăm în standardul de normalitate, ba chiar peste media celor cu care ne comparăm în situaţii de viaţă de fericire.
Nu există conflicte la noi în familie, cum auzim cu groază că se-ntâmplă cotidian chiar, altora.
Copiii ne sunt bine sănătoşi, nu au boli genetice, au rezultate bune la şcoală… totul pare în regulă în viaţa noastră, nimic nu-i nelalocul lui. Material, iarăşi, nu ne plângem, de asemenea, totul este categoric bine în mare parte la noi în viaţă, nu?? .. din punctul de vedere al omului de rând. Doar că noi nu suntem banali, precum restul. Avem pretenţia să descoperim noi, altfel de fericire şi împlinire personală, nu cea teoretizată, nu ne place să ne trăim viaţa precum omul de rând, împăcat cu sine şi mulţumit cu atât de puţin.
Şi de aceea, ne putem trezi într-o dimineaţă şi să realizăm că noi nu vrem să trăim o viaţă plină de constrângerile societăţii, care ne impune fericirea standardizată, care ne povesteşte despre noi la modul ideal ca fiind împliniţi din toate punctele de vedere.
Căci totuşi, aşa împliniţi cum pare că suntem din punctul altora de vedere, în dimineaţa aia de care vă tot vorbesc, realizăm noi, unii dintre noi, că nu vrem să trăim o fericire banală, realizăm când ne uităm în oglindă, după ce ne-am spălat pe faţă, că pentru noi în speţă, ea, fericirea, nu înseamnă un lucru mărunt ca şi pentru ceilalţi.
Degeaba există atâtea manuale de psihologie care spun că vom regreta plictiseala asta în care trăim de ceva vreme numind-o fericire, degeaba marii scriitori ai lumii scriu despre poveşti de viaţă ideală cum vedem că trăim şi noi, că fiind maxim ce-ţi dăruieşte viaţa într-o dărnicie generoasă… degeaba!!
Noi pentru noi realizăm astăzi, într-o zi banală, că ne dorim altceva.
Altfel vedem noi fericirea pentru noi.
Eh!! Şi dacă fericirea noastră are altă culoare decât curcubeul, cred că ar trebui să începem, din dimineaţa aia să ne-o căutăm în direcţia ce credem noi că ne reprezintă.
Păi altfel, ce rezolvăm?? Doar prelungim agonia tristeţii noastre, nu vom rezolva astfel nimic târând doar după noi, reprimarea fericirii în reprezentare proprie, pe care ne-o tot sufocăm.
Nu facem nimic mai mult, decât să pierdem momente, trăindu-ne supăraţi şi nervoşi rutina zilelor morocănoase care ne va tot naşte frustrări pe parcurs.
Zile luminoase şi vesele vă doresc tuturor!