Cele mai rele stări sunt cele neutre.. am mai vorbit despre subiectul ăsta și-ntr-un alt articol, cu ceva timp în urmă.
Atunci şi acolo, spuneam că mai bine trăieşti neutru decât nici măcar aşa, că-i mai bine să trăieşti neutru decât să alergi bezmeticind prin stări necunoscute.
Mai bine să trăieşti neutru, spuneam, decât să te cauţi rătăcind printre stări noi.
Azi m-am răzgândit.
Starea neutră e cea mai rea.
Parcă şi furia îmi sună mai bine acum. Aş vrea să simt măcar furie.
Şi mi-aş mai dori să plâng.
V-am mai spus în alte rânduri totodată şi că atunci când eram mică, mă enervau lacrimile mele curse în șiroaie multe, greu de oprit.
Acum însă nu m-ar mai deranja nici ele.
Mi-ar fi plăcut să pot să plâng acum; să mă secătuiască plânsul dacă vrea să nu-mi rămână lacrimi.
Apoi mi-ar plăcea să simt furie iar.
..şi-apoi să-mi fac o baie lungă şi să dorm.
Fără vis care să-mi perturbe somnul fără dorință azi de vis.
..şi-apoi să vină dimineaţa cu zâmbet vesel, nu doar banal şi sec, ivit doar din obişnuinţă.
..și-apoi cred că aș fi pregătită să-mi revin la starea mea de-o viaţă de care mi-este atât de dor.
Să reușesc să mă bucur chiar dacă sparg ceaşca de cafea pe care-o iubesc de 15 ani. Să mă înveselească din acel moment până și stângăcia mea.
După toate astea, mi-ar mai trebui să râd mult și în hohote ușurate de greutăți trecute. Atât de mult să râd şi atât de tare să-mi placă râsul meu, încât să mă hotărăsc să-mi întorc râsul înapoi de tot şi pentru totdeauna cu orice preț.
Să nu-l mai uit; să nu-l mai rătăcesc râzând neutru.
Asta zic..că m-am plictisit să tot trăiesc neutru.
Nici nu simţi că trăieşti dacă zilele îţi răsar cu dimineţi indiferente.
Mereu am crezut că suntem singurii responsabili pentru noi.
Tu răspunzi pentru tine. Tot tu plăteşti decizia proastă.
Tot tu și numai tu ești direct responsabil dacă zâmbești timpul ori dacă doar ți-l plângi.
Tu singur hotărăști dacă să ai noroc sau dimpotrivă.
Tu decizi cum îți trăiești povestea. Nu ceilalți.
Așa eram convinsă până de curând.
În ultima vreme însă, parcă am un pic de îndoială vis-a-vis de toate astea de mai sus.
Parcă nu mai sunt convinsă că doar eu sunt vinovată de stările astea ale mele atât de neutre. Seci și terne.
Am început să cred că viaţa ne poate fi influenţată în trăiri şi alte lucruri, și de alţi oameni..de evenimente ivite brusc, neaşteptat, de circumstanţe noi neprevăzute.
Factorii aceștia externi, am început să cred că amprentează și ei câte un pic din noi, se impun cu puncte de vedere străine planului nostru de viață, pun întrebări şi îţi creează incertitunini, instabilitate emoţională.
..Care pot duce în timp, dacă nu manageriezi bine și doar te lași manageriat, la o viaţă trăită neutru.
Am început să cred că în totalitate responsabil pentru tine poţi fi doar tu doar în condițiile în care ai trăi singur, pustnic. Solitar.
Sau poate că ăsta-i firescul vieţii, aşa o fi poate necesar să ne plimbam viaţa..; îndrăgostind, iubind, fericind..!…coplesiți totuși, câteodată și de stări de-astea neutre.
Cu zile scurse din viaţă, lungi şi impasibile. Lipsite până şi de furie.
Fără emoţie iubită, indiferente.
Până nici roua dimineţii nu-mi mai pare înţeleaptă cum era înainte.
Parcă și cerul şi a schimbat albastrul???!
Sau mi se pare mie?
Auzi, dar nu cumva şi mai degrabă numa’ eu, doar eu, sunt în schimbări majore importante? Şi nu cerul?
..că asta chiar c-ar fi ciudat..!