Şi cum să pleci,
Fără să mă iei cu tine??!
N-ai cum să fugi vreun pic
Nealintat de mine!
Păi… dacă pleci
Gândul meu te va opri cumva,
Căci el va tot spera.
Deşi probabil că îţi vei dori cândva,
Un singur pas măcar, în marea ta,
N-ai vrea cu totul să te adânceşti în ea.
Căci ştiu chiar sigur,
Sau poate că ştiam cândva,
Că numa’ EU doar aş putea,
Să fiu toată marea ta.
Şiii totuşi..
Dac-ai pleca şi nu m-ai lua cu tine,
depărtarea fără mine,
Va fi o negură de nori
Va fi încercănată marea toată,
Va fi umbrită de o suspinare
Din suflet aruncată!
Dacă-mi pleci din gând doar
O secundă
Vei trăi străin prin valuri,
Ale nu știu cui,
Precum o suspinare
Ce-şi plânge lacrima
Ce nu mai curge
În urma lui.
Căci secetă va fi în ochii mei atunci,
Căci nici plimbarea nu vei vrea s-o urci;
Pentru că muntele îţi va părea Sisif,
Iar marea plină de amar,
Căci gândul meu,
Ce va veni spre tine,
Nu-mi va fi în zadar.
O să-mi doresc atunci să plângi
Cu lacrimi seci şi-nnegurate,
Ce îşi doresc doar amintirea să-mi alungi
Din rândurile tale atât de seci, din carte.
Şi dacă tu chiar pleci din gândurile mele,
O să am grijă să îţi amintesc…
Chiar prima noastră zi,
Pe care am înşirat-o în mărgele.
Oră de oră, mai apoi, atârnându-ţi-le ţie,
În simple amintiri.
Căci dacă pleci, nu te vei vindeca de mine
Dorul de zâmbet pur îţi va lipsi.
Dragostea mea toată te va cotrobăi.
Şi n-ai să uiţi nicicum o seară,
Dormită-n doi,
Ori doar pierdută-n vreo petrecăreală.
În fiecare minut tu vei gândi,
Acel sărut din prima zi.
În fiece minut vei regreta
Că m-ai lăsat cumva să pier..
Uşor..uşor, din viaţa ta.
Căci dacă pleci eu ştiu că nu vei mai găsi
Pe nicăieri
Un fel simpatic de a fi,
Aşa de generos şi darnic către tine,
Căci fiece minut al meu,
Trăia şi respira mereu doar pentru tine.
Şi dacă totuşi vrei să-mi pleci,
Eu n-am să plâng.
Dar nici măcar un pic.
Îţi voi lăsa cadou,
Minute de-ale mele reci,
De când mi-erai departe,
Deşi simţeam profund cum treci
Prin noaptea ce-mi răzbate!