Ce înseamnă a trăi în cuplu?
Dar de fapt, mai concret şi mai exact, cum înseamnă să trăieşti în cuplu într-un mod real de împlinire sufletească şi nu minţit pe alocuri, care ar trebui să fie priorităţile în parteneriat, pentru cunoaşterea sentimentelor profunde, în ascensiune mereu şi nu în descreştere, cum pare că s-a format o opinie generală că ar trebui să fie un must have, pentru cei în statut de cuplu căsătorit?
Eu cred că în primul şi în primul rând, după ce trecem de primii ani tineri de relaţie, unde categoric că bâjbâim în relatare de înţelegeri mature unul despre celălalt, deci..după ce trec primii ani în parteneriat, ani ce ne sunt importanţi doar din punctul de vedere al stabilirii compatibilităţii noastre..după această primă etapă, ar trebui să intervină dezvoltarea spirituală a fiecăruia dintre noi, autocunoaşterea, dezvoltarea proprie individuală, ce ne va ajuta să atingem un nivel matur de înţelegere mai apoi şi a celuilalt.
Ne dezvoltăm sinele, îl aprobăm, îl validăm cu defecte cu tot asumate şi ele, iar mai apoi îl iubim.
Şi pentru partener trebuie arse în aceeaşi măsură aceste etape, pentru că altfel, dacă nu suntem ambii în aceeaşi treaptă de dezvoltare personală, cu siguranţă că vor apărea controverse ce vor nelinişti cuplul nostru, periodic, prin tot felul de discuţii sau certuri datorate nivelului diferit de evoluție spirituală.
În momentul în care sinele propriu este iubit în particular şi de mine şi de tine, şi nu mai are nimic de disputat sau de înţeles nici în general, mergeţi împreună spre o etapă superioară de dragoste adultă, dezvoltată din acel moment in certitudine de parteneriat.
Cuplul devine asumat în statut de „împreună” abia în acest moment, atunci el va deveni şi perceput ca fiind un „tot”, fără doar şi poate și de către ceilalți.
Completare magică.
Împlinire totală.
Greu să ne găsim însă, în potrivire de ideal în parteneriat.
În primul rând, trebuie să fim hotărâţi, să conştientizăm o dorință efectivă a amândurora de cuplu al nostru trainic și frumos, ce izvorăște dintr-un afect profund și reciproc, ambii trebuie cumva să manifestăm decizia de a ne trăi viaţa mai departe în noi doi.
Mai trebuie să fim siguri că ne iubim cu adevărat partenerul, că nu-i întâmplare povestea noastră de dragoste, că merită un pic de luptă să ne menţinem alături unul pe celălalt.
Mai trebuie să fim convinşi că fericiţi nu suntem altfel decât într-un sens de noi, doi oameni ce hotărăsc împreună că vor aceleaşi lucruri pentru un viitor binevoitor şi darnic în momente bune pentru amândoi în acelaşi timp.
Viaţa în cuplu, nu trebuie să-ţi fie o viaţă plină de sacrificii, o viață trăită în vreun stres cotidian şi în regret cum că singur, sau cu altă pereche spre exemplu, ai fi fost în vreun fel mai fericit, mai împlinit.
Există oameni ce iubesc viaţa trăită în singurătate.
Este perfect pentru aceştia, spre exemplu, să-şi conştientizeze modul în care ei în particular ar putea să înţeleagă fericirea, în modul lor personalizat şi un pic diferit, de generalul unanim acceptat al celorlalţi de principii de viaţă.
Mai sunt alţii, ce nu sunt capabili, tot din cauză de nevoi diferite sau de dorinţa de a simţi adrenalină şi plăcere nouă sexuală tot mereu, ce nu sunt capabili, repet, să întreţină o relaţie de cuplu fidelă pe termen lung.
Este recomandat şi acestora să-şi conştientizeze în aceeaşi măsură priorităţile de fericire proprie, de a se înţelege şi de a se iubi în sine pentru ceea ce sunt, fără încercări de a schimba o personalitate/ temperament ce i se potriveşte, asta doar pentru că aşa dictează societatea ca fiind principiul de împlinire sau de fericire generală.
Nu există generalizare în sensul acesta.
Nu există cutume pe care suntem obligaţi să le respectăm pentru a fi noi fericiţi în particular.
Suntem fericiţi în sensul nostru, ne dorim împliniri personale, nu generale, din orice punct de vedere am putea discuta noi aici.
Deci revenind, la statutul de cuplu împlinit, dacă am hotărât că asta ne dorim şi pentru noi şi că doar aşa vom fi bine şi fericiţi, când am ajuns după întrebări şi răspunsuri multe în acest stadiu şi partenerul nostru de asemenea, înseamnă că..gata!!
Am luat hotărârea ce ne măcina nopţi/zile/gânduri, cea care crea ceva controverse pe la noi prin casă din lipsă de siguranţă sigură că da, asta vrem.
Atunci se va întâmpla un moment de linişte între noi. De pace. De împlinire deplină.
De dorinţe noi în doi. De planuri frumoase în doi. De hotărâri clare de viitor cert în noi doi.
Atunci de abia, bărbatul aflat în cuplul respectiv va conştientiza că este adult, matur şi responsabil.
Responsabil de nevoie de a aduce minus de suferinţă partenerei prin aruncare de cuvinte dure, sau prin ieşiri prelungite cu prieteni ce nu se află în acelaşi stadiu matur sentimental şi hotărât precum deja este el.
Bărbatul devenit astfel un pic mai înţelept şi mai adaptat ideii de cuplu pe care şi l-a asumat total după ce şi-a răspuns în sine la întrebări proprii şi personale despre plusuri sau minusuri de a forma un cuplu sau dimpotrivă, nu mai invidiază ce vede printre burlaci sau printre prieteni asumaţi matrimonial în acte, dar nu şi în activităţi sexuale pe care le tot multiplică cu persoane multe şi noi mereu.
Femeia ce şi-a hotărât acelaşi statut cu acelaşi partener, asumat şi el, câştigă mai multă blândeţe în exprimare către el, minus cicăleala tot către el, nu mai dezvoltă temeri sau frici sau neîncredere în puterea sexualităţii ei.
Viaţa în cuplu nu trebuie să fie o viaţă infidelă.
Infidelitate înseamnă doar că nu există iubire între cei doi prezenţi în parteneriatul format, infidelitate mai înseamnă lipsa de respect pentru cel pe care-l amăgim cu minciuni şi cu suferinţă, ce nu cadrează sub nicio formă cu statut de cuplu în definiţie universală.
Nu te obligă nimeni să stai într-o relaţie ce nu merge.
Nu există „a avea dreptul” să aduci stres şi suferinţă, voluntar în viaţa omului pe care s-ar presupune că ar trebui să-l faci doar fericit.
În cuplu, dacă eşti fericit, de asemenea, nu faci sacrificii; câteodată mici compromisuri de situaţie, dar nu sacrifici nimic, pentru că asta ar însemna că stai în întrebări despre tine cum că ai putea fi mai fericit în altfel de statut, singular, dar …asta e..”trăieşti totuşi nefericit, din sacrificiu pentru persoana pe care o iubeşti.”
Sacrificiile acestea de care vorbeşti, vor tot forma regrete şi probleme majore la nivel subconştient şi vise despre tine cum că ai putea trăi mai vesel şi mai fericit separat, în moment de cuplu însă, simţind o încorsetare atipică, ce se va tot perpetua negativ, fără trăiri de momente frumoase în parteneriat. Deci nu rezolvi nimic astfel. Mai bine te retragi până-ţi iei o decizie asumată care te va elibera, indiferent în ce sens îţi vei face alegerea.
Pentru a ajunge într-un stadiu emancipat sentimental de cuplu stabil şi frumos, trebuie să-ţi placă statutul tău, de partener al omului pe care-l iubeşti şi nu să invidiezi statutul de burlac al prietenului.
Doar aşa şi numai aşa vei fi fericit şi împlinit.
Fără îndoieli de genul: „o fi mai bine invers?” ci cu întrebări despre dacă şi tu reuşeşti să-ţi împlineşti partenerul în acelaşi mod bun şi profund, cum o face el şi o simţi categoric şi în fiecare zi, de atâta vreme de când tot va treziţi dimineaţă împreună.