Un zâmbet deschide uşi. Zâmbetul deschide până şi uşa ta.
Ştiai? Ştiai că dacă eşti zâmbăreţ, înseamnă că, eşti cald în suflet şi liniştit şi binevoitor cu tine şi înţelegător cu tine când greşeşti şi blând apoi şi cu ceilalţi dacă din întâmplare mai greşesc şi ei??
Aşa mi se pare mie. Eu aşa percep oamenii care îmi plac, ori dimpotrivă.
Zâmbetul din ochi, cel care prinde bine orice chip, dă contur de om frumos până şi unei fețe colţuroase..
Mie aşa mi se pare cel puțin..!!
Uite, spre exemplu, am întâlnit o mulţime de oameni frumoşi în trăsături, cu ochi mari migdalați şi nas potrivit..nu măricel cum îl am eu, printre altele-aducând vorba..:)) cu toate cele exact cum trebuie puse la punct pentru a da un tot perfect aranjat, pe un chip despre care spui de departe că este cu adevărat frumos, perfect și fotogenic.
Ehh..!! Dar dacă lipseşte zâmbetul jucăuş din colţul ochiului, acelaşi chip frumos pe care l-am cunoscut superficial ieri şi mi se păruse și mie probabil mai mult decât perfect tot ieri, după ce-l întâlnesc mâine și încâ de câteva ori mai apoi, începe atunci câteodată să-mi parăă..un pic cu ten prea negricios, ori mult prea alb, lipsit de viaţă, ori nu ştiu..mi se pare mie..parcă nu-i nasul chiar cum trebuie de bine proporţionat??
..de fapt, doar nu-i zâmbeşte zâmbetul. Atât.
Astăzi m-am lămurit exact de ce percepţiile noastre despre oameni diferă în timp.
Nu m-aş fi gândit vreodată câtă putere stă în zâmbet, nici că i-aş fi atribuit atâta forţă vreodată..; încât să observ că reușește să transforme oameni foarte frumoşi în oameni banali, obişnuiţi. Nici nu mai ştii ce ţi s-a părut atât de wow! iniţial la o persoană, la o primă vedere..!!
Încruntarea unui zâmbet pare că produce dezastre, ori poate că exagerez un pic?!?
C-acum, pe bune, doar nu stăm întotdeauna şi mereu, cu obrajii traşi de-o aţă imaginară înspre spate..acumaa, ce naiba?!? doar nu suntem emoticonși, păi nu?!?
Nu suntem, fireşte!!
Doar că eu povestesc despre zâmbetul din ochi, despre starea de spirit ce te reprezintă cotidian, despre zâmbetul din colţul ochiului..pe care îl ai ori nu-l ai..! Nu-l poţi exersa ca să ţi-l capeţi.
Te naşti cu bunăvoinţă şi pozitivism şi blândeţe şi sociabilitate, ori nu te naşti.
Degeaba încerci să le obţii din zâmbet de obraji.
..şi chiar acum am fugit spre oglindă..! Mă gândesc să nu scriu niște aiureli pe-aici, să nu cumva să mă-nşel totuşi..cine ştie?!?
Să n-am, naibii, vreo preconceptie, vreun fix ceva..! Că mi se-ntâmpla uneori, am observat că am ceva fixisme..!!
Dar uite..!! Nu..! Nu mă-nșel..!
Mă uit în oglindă acum şi zâmbesc..!
Mişc obrajii ba pe rând, ba concomitent..!
Şi nu, nu-i ok..!! Adică, sunt drăguţă mai mult cand zâmbesc, decât atunci când stau serioasă cu obraji cu tot, evident.
Darrr..nu exprim bucurie cu obrajii. E static zâmbetul fără ochi jucăuși. Și tern.
..când eşti trist ori foarte supărat, și-atunci mişti obrajii la o glumă, nu?? Că na!! A fost tare un banc şi pentru un minut ţi-ai uitat gândurile neliniştite.
Dar nu zâmbeşti din ochi, despre asta vorbesc. Asta-i diferenţa.
Zâmbeşti o glumă, dar nu nu râzi tot sufletul.
Asta zic..
So..de aceea mulţi nu mă-nţeleg când se vorbeşte pe la o masă-ntre prieteni despre un..cineva frumos, iar eu mă trezesc pufnind din nas..destul de enervant obicei, de altfel, extrem de antipatic, chiar pare-un pic prea îngâmfat, aş spune..!!
Zic ceva de genul..” Hai, măi..! că nu mi se pare nici măcar drăguţ ori simpatic, serios..! Nu-mi dau seama ce vede toată lumea interesant la omul asta..! Mă rog..în fine..!”
Şi pufnesc din nou.. la fel de antipatic..!
Mda..mie mi se par mişto oamenii ce râd cu ochii jucăuşi.
Îngânduraţi câteodată şi ei, dar au un plus aparte în privire..!.. de zâmbet senin şi blând, zâmbet de suflet.
Un zâmbet bun.